Ea nu este un chip, ci un prag.

Între lumi, între „înainte” și „după”, între umbră și lumină.

Privirea ei nu doar pătrunde privitorul, ci generează o deplasare interioară. Ca și cum, în întâlnirea cu ochii ei, îți amintești ceva străvechi — ancestral, alchimic, esențial.

Simbolurile de pe frunte — luna, cercul, picătura — evocă arhetipuri feminine, cicluri ale nașterii și pieirii, memoria apei și emoția transformată în protecție.

Tonurile reci de albastru și indigo emană liniște, claritate — ca și cum ai fi în interiorul unei camere de inițiere. Dar dincolo de această răceală se simte forța: intuiție trezită, durere transformată în cunoaștere.

Lacrimile de pe fața ei nu sunt tristețe, ci pecete. Urma unei călătorii subterane.

Cerceii atârnă ca niște talismane sau chei, sugerând: doar coborând în tine vei deschide ușa potrivită.

Această lucrare este un spațiu meditativ.

Ea nu se privește doar cu ochii, ci cu întregul corp. Prin ea, poți păși în propria ta transformare.

Nu este doar o imagine.

Ea este pragul.

Gardiana.

Călăuza.